Raport consultare - Violența fizică între elevi în școli

Prezentul studiu a fost inițiat în urma unor evenimente și articole de presă care au generat dezbateri și controverse în spațiul public la începutul lunii noiembrie 2022:

• o acțiune a polițiștilor de controlare a bagajelor elevilor în clasă pentru depistarea unor arme albe, într-o școală din Jilava, jud. Ilfov (caz mediatizat în data de 30.10.2022 detalii aici);
• un caz de agresiune cu un cuțit a unui elev împotriva unui coleg, în timpul pauzei, într-o școală din Movileni, jud. Galați în data de 01.11.2022(detalii aici);
• un alt caz similar într-o școală din Brăila în data de 08.11.2022 (detalii aici).

Raportul poate fi vizualizat aici: „PREVENȚIE ȘI INTERVENȚIE ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI FIZICE ÎNTRE ELEVI ÎN ȘCOLI”

Rezumat și recomandări

Violența fizică între elevi rămâne foarte prezentă în multe din școlile din România, pe lângă alte forme de agresivitate care au fost mai intens mediatizate în ultimii ani (bullying, hărțuire psihologică, agresivitate online). Numai în anul curent, 55% dintre profesorii participanți la studiu au fost martore la cazuri „minore” de violență fizică în școala lor (loviri, bătăi etc. fără intervenția autorităților). 21% dintre profesori au fost martori la cazuri grave, care au dus și la intervenția autorităților, iar 7% au fost martore la incidente care au presupus utilizarea de arme albe (cuțite, bastoane, bricege, spray-uri etc.). În cea mai mare parte, profesorii intervin direct în astfel de cazuri. 34% dintre profesori au remarcat chiar o creștere a numărului de cazuri în ultimii 3-5 ani. Doar 15% dintre respondenți au remarcat o scădere a violenței, iar 23% nici o schimbare.

Deși 45% dintre respondenți consideră că „știu ce au de făcut” în astfel de cazuri, doar 40% dintre ei au participat la diverse forme de instruire pe această temă. Instruirile organizate de Ministerul Educației, ISJ, CCD, CJRAE[1] (18%), de ONG-uri (17%) sau de autorități locale (primărie, poliție), sunt considerate utile de majoritatea celor care au participat (64% în mare măsură și 14% în măsură medie).

Atunci când se confruntă însă în mod direct cu violența fizică între elevi, cadrele didactice resimt „nesiguranță/frică/teamă/groază/panică” (23%). Deși simt și „dorința/nevoia/obligația de a interveni” (9%) pentru stoparea unor acte de violență care necesită reacție rapidă, profesorii trăiesc și „frustrarea” (15%) că nu pot interveni imediat, eficient și legitim din lipsă de instrumente legale. Emoții pasive, precum „dezamăgirea/îngrijorarea/ supărarea/tristețea” (11%) se amestecă cu altele reactive „revoltă/furie/indignare/șoc” (10%) și cu „empatie/ compasiune/milă” (4%), atât pentru victime cât și pentru agresori.

Intervenția cadrelor didactice în astfel de conflicte între elevi se concretizează în principal în comunicare, atunci când aceasta este suficientă: „discuții/dialog/explicații/consiliere” (25%). În situațiile mai grave, se încearcă „separarea fizică/despărțirea elevilor” (10%) chiar și prin „interpunerea fizică” a cadrului didactic între victimă și agresor și ridicarea vocii (7%). Astfel de cazuri sunt notificate către „diriginte/director/consilier/autorități” (10%) și sunt convocați „părinții/tutorii legali pentru discuții” (8%). Se încearcă „medierea conflictului” și monitorizarea în timp a acestuia (4%) precum și identificarea cauzelor și aplicarea „regulamentului școlar”, inclusiv prin „sancțiuni” (3%).

Sunt acestea suficiente? Majoritatea respondenților sunt de părere că profesorii și școlile nu au mijloace suficiente pentru intervenție (67%) și nici pentru prevenție (57%). Doar 10% dintre respondenți consideră că au mijloace suficiente de reacție imediată la violența fizică între elevi în școli. Pentru o intervenție mai eficientă, profesorii au nevoie de „formare/instruire/informare” (23%), de „instrumente legislative de intervenție” (17%) care să permită manifestarea „autorității legitime” fundamentate juridic (15%). Doar autoritatea morală nu este suficientă în astfel de cazuri. Pentru a fi eficientă, ea trebuie întărită prin „regulamente/proceduri/sancțiuni” (5%) și prin „sprijin instituțional” (4%). Cazurile de violență fizică depășesc adesea atribuțiile și competențele profesorilor care , fapt pentru care ei solicitată intervenția serviciilor de pază/poliție/supraveghere (12%) și personal specializat (5%). La nivel de prevenție, respondenții reclamă și lipsa timpului și instrumentelor necesare pentru activități extra curriculare specifice. Cu toate aceste, 63% dintre profesori declară că școala lor a derulat activități preventive cu Poliția locală (63%), cu Poliția română (42%), cu ONG-uri (33%), cu Primăria (22%) și firme de pază (11%).

Concluzii și recomandări. Alte forme de violență permit o marjă destul de largă de timp pentru prevenție, reacție și intervenție (violență verbală, psihologică, hărțuire emoțională sau online) prin faptul că efectele negative ale acestora se manifestă în timp. În cazul violenței fizice însă, efectele negative sunt imediate și pot fi grave și foarte grave. În acest context, reacția pentru stoparea acestor acte trebuie să fie imediată. Apelul la instanțe externe (diriginte, director, 112, părinți, poliție, alte autorități) este necesar, dar poate dura minute, ore, zile. Având în vedere că profesorii sunt cei care intră în contact imediat cu astfel de cazuri, recomandăm:

• O mai bună și clară legiferare în domeniu și instruire a cadrelor didactice cu privire la instrumentele legitime și eficiente de intervenție, cu privire la responsabilitățile pe care le au, dar și cu privire la limitele de responsabilitate. Reglementările trebuie să țină cont de principiul: responsabilitate dublată de autoritate instituțională (instrumente, proceduri, regulamente, sancțiuni).
• Proceduri clare și concrete de reacție care să raționalizeze reacțiile și emoțiile imediate, umane și firești de altfel, și să eficientizeze intervenția în cazuri de diverse grade de periculozitate (primele 30 de secunde, primele 3 minute, primele 3 ore, când și ce instanțe/instituții trebuie apelate în funcție de context). Sunt necesare proceduri similare celor din categoria primului ajutor în cazuri de urgență.
• Un suport instituțional real și onest (ISJ, CJRAE, CCD) orientat mai mult spre identificarea și diminuarea cauzelor, spre îmbunătățirea răspunsului, și mai puțin spre identificarea și sancționarea cadrelor didactice și a școlilor. Doar astfel profesorii, ca primi martori ai unor cazuri de violență vor fi încurajați să le raporteze și vor evita să „rezolve singuri” situațiile problematice prin mijloace ilegitime (pedepse, sancțiuni, țipete, constrângeri corporale).
• Alocarea de timp și personal specializat pentru activități preventive, organizarea de colaborări interinstituționale, mai ales în unitățile școlare în care violența fizică între elevi se manifestă cvasi cotidian.

Cuprins

Rezumat și recomandări

1.         Cazuri „minore”, gestionate local

2.         Cazuri grave, cu intervenția autorităților

3.         Arme albe în școli

4.         Violența fizică în creștere

5.         Profesorii „știu ce au de făcut”?

6.         Cursuri, formări, instruiri în domeniu

7.         Ce simt profesorii în situații de violență fizică?

8.         Ce fac profesorii în situații de violență fizică?

9.         Au profesorii mijloace suficiente pentru intervenție? Ce le lipsește?

10.       Au profesorii mijloace suficiente pentru prevenție? Ce le lipsește?

11.       Parteneri în prevenție și în intervenție

Harta acoperirii naționale a studiului