Conferinta de bilanț și (re)lansare proiect „Inspectoratul” Școlar Civic

În data de 9 martie am marcat printr-o întâlnire online jumătatea proiectului „Inspectoratul” Școlar Civic. 255 de beneficiari au fost alături de noi, în cadrul unei discuții pe parcursul căreia s-au punctat realizările primei jumătăți de proiect, dar și obiectivele pentru următoarea perioadă. 

Printre cele mai importante reușite amintim:

  • participarea în vara anului trecut a 3350 de respondenți la studiul privind Proiectul Legii Învățământului Preuniversitar. În baza răspunsurilor oferite în chestionar, World Vision România a inițiat o campanie de advocacy pe lângă Ministerul Educației, venind cu nu mai puțin de 19 propuneri de îmbunătățire a proiectului legislativ. O parte dintre acestea au și fost luate în considerare și introduse în forma finală a legii;
  • alte studii în rândul a 1168 cadre didactice au abordat teme precum: provocări școlare, violența fizică între elevi, proiecte europene în școli. Rapoartele acestor studii sunt publicate pe website și utilizate în campanii de advocacy;
  • organizarea a 6 webinare numărând peste 1160 de beneficiari unici. În organizarea acestora, am primit sprijinul a peste 33 de profesori ca formatori voluntari care au împărtășit participanților din experiența lor în proiecte europene și prevenirea abandonului școlar.

Interesul pe care acest proiect l-a stârnit în rândul cadrelor didactice se vede și din activitatea beneficiarilor pe website-ul proiectului: la jumătatea proiectului am numărat nu mai puțin de 4000 de vizitatori și peste 2000 de utilizatori înregistrați, din peste 1200 de școli. 

Feedback-ul primit de la participanții la evenimentul de bilanț a fost unul foarte bun, astfel că inițiatorii proiectului intenționează să îl dezvolte prin constituirea unui „Consiliu Consultativ al Profesorilor”. Din el ar urma să facă parte cei mai activi beneficiari ai proiectului, care vor fi implicați în elaborarea de chestionare pe teme de interes și teme de advocacy care să reflecte cât mai bine realitatea din teren.

Mulțumim beneficiarilor și participanților pentru receptivitate și interes!

Principalele rezultate ale primei părți a proiectului „Inspectoratul” Școlar Civic pot fi văzute în prezentarea atașată.

2023.03.09 - Conferinta bilant si relansare ISC.pdf

Înregistrarea audio a evenimentului poate fi accesată doar de utilizatorii înregistrați și logați pe website (Contul meu/ Login).